Top Menu

De departe cea mai buna perioada e copilaria. Parintii te rasfata, iar tu iubesti prea mult viata ca sa te tot opresti si sa intrebi „si daca nu?”. Deci nu o punem la socoteala.

Prima etapa e pana pe la 18 ani. Esti pe spatele parintilor, pe banii lor, pe nervi lor. Incepi sa ai personalitate, dar nu exagerezi, obligat fiind sa ramai sub semnul ascultarii. Deasemenea, in aceasta perioada incepi sa-i invidiezi pe cei mari si doresti sa treaca mai repede, sa ajungi ca ei, sa musti din viata. Nu crezi ca viata de adult poate fi amara.

Dupa 18 ani e o perioada in care doar tu ai dreptate, nu crezi in sfaturi, oamenii sunt prosti, parintii sunt fraieri. Daca nu pot sa te ajute atunci sa te lase in pace, te descurci tu. Te uiti des in oglinda, esti frumos. Mai ales frumoasa. Nimic nu te poate opri. Bratele prind putere, corpul e plin de energie, esti mare, tare, deci inteligent. Ai prieteni multi, ai timp suficient sa decizi pentru viitor, acum faci ce vrei cu viata ta. Vrei sa faci cariera, dai din coate, faci compromisuri. Vei schimba lumea, vei revolutiona ceva, vei fi altfel.

Din pacate mintea se dezvolta putin mai tarziu, dupa ce-ti iei cateva palme zdravene de la viata, dupa ce cativa dintre prieteni te lovesc de nu te vezi. Dupa ce realizezi ca si altii sunt destepti, mari si tari, nu numai tu. Incepi sa dai din nou atentie parintilor, ii cauti iar,  ei nu s-au schimbat. Vrei si tu o familie, pentru siguranta si iubire si confort. Inca vrei si cariera, insa nu mai esti chiar sigur ca e drumul tau. Apar primele riduri, dar ai inca energie. Incepi sa ai unele regrete, te gandesti la irosiri, dar deja trebuie sa tragi spre casa, spre copii. Redescoperi prietenii vechi, oameni pe care-i credeai pierduti, te tii de ei. Aduni. Te-ai mai purta prosteste, dar trebuie sa te justifici si nu stii cum. Te ocupi mai mult de parinti. Incepi sa le dai dreptate. Apare si panica de la 30 de ani, esti undeva la jumatatea vietii, iti reconsideri timpul si prioritatile. Te ocupi mai mult de tine.

30-45 e perioada de munca. Inca arati bine, te-ai mai linistit pentru ca te-ai inteleptit. Incet incepi sa faci diferenta dintre a fi si a avea. Intelegi ceva important: nu poti schimba lumea. E asa de cand e, nu ai decat sa-ti vezi de ale tale. Intelegi ceva si mai important: o viata buna nu e conditionata neaparat de bani. Mai intelegi ceva: nimanui nu-i pasa de tine in afara parintilor tai. Le pasa insa nu mai au putere. Recunosti ca toate vorbele mamei tale s-au implinit si ca ea a fost singura in care ai fi putut avea incredere. Intelepciunea de mama e cea mai curata, pentru ca vine din dragoste. Ii pierzi si se rupe ceva. Totul se schimba. Regretele dor. Culpabilizarea sufoca. „De-as fi stiut…”

De la 50 in sus e simplu. Ai doar nevoie de bani. Pentru medicamente si creme. Nu-ti ramane decat sa rasfoiesti amintiri si sa te uiti cu jind la tineri. Nimeni niciodata nu poate trai ce ai trait tu, nu se poate ridica la inaltimea trairilor tale.

Vedeti voi, cand toate s-au schimbat, inclusiv voi, de atatea ori, ceva a ramas la fel. Parintii. Ei si doar ei. Si simt la fel, doar ca de la o vreme nu mai sunt capabili sa o arate. Au aceeasi dragoste, aceeasi dorinta sa ajute, sa faca, sa sfatuiasca. Dar nu mai pot. Sunt depasiti de toate, ei nu incap in lumea asta rapida. Ei au insa ceva ce noi nu mai avem: credinta in Dumnezeu. Cu ea ne-au crescut, pentru ca doar atat au avut. N-au avut nici bani, nici medicamente, nici internet, nici scutece, nici alimente bio, nici Uniune, nici carti de parenting. Doar dragoste si credinta.

Cinstiti-i. Sunteti obligati. Asa cum sunt. Daca acum vorbesc prostii, e pentru ca nu i-ati ascultat cand au avut nevoie. Daca nu pot, e pentru ca nu i-ati ajutat cand le-a fost greu. Daca au riduri, e pentru ca au plans pentru voi. Dati-le tot ce au nevoie. Duceti-i cu voi. Rasfatati-i. Impartiti ce aveti cu ei. Ei au dat totul.

Despre autor

7 Comments

  1. Parintii mei nu sunt hiper-religiosi si desi nu i-as putea descrie ca atei, totusi ei nu sunt practicanti si nici nu discuta ei intre ei sau cu mine pe teme religioase. Cred ca mai des am discutat cu ei pe teme de educatie sexuala decat de educatie religuoasa. Ha ! Tocmai mi-am amintit ca de fapt prima persoana care a deschis clar direct verbal subiectul educatiei sexuale cu mine personal a fost BUNICA mea paterna cu care am petrecut mai mult timp la inceputul scolii primare, adica era cu mine cand veneam de la scoala si pana cand veneau mama si tata de la serviciu si daca tot nu voiam sa dorm dupa amiaza era obligata sa faca conversatie cu mine…asa ca de fapt ce subiect mai bun de conversatie se poate avea cu cineva cand vine ostenit plus nedumerit de
    la scoala primara ?! Adica nu cred ca ar fi fost adecvat sa ma puna sa conversez pe teme complicate teologice, sa mai retin si diverse calendare dupa care eventual se tin posturi sau sa-mi explice diverse ritualuri si sa ma puna sa invat rugaciuni, si desigur ca eu o baraiam la cap cu intrebarile mele preferate de tip interogatoriu, de gen sa-mi descrie exact ce a facut si cu cine s-a intalnit si cum erau imbracati si ce au mancat si ce au zis interlocutorii ei (copii si adulti) in data istorica precisa de 23 august 1944…si ea saraca ce
    era sa zica ca sa scape de mine…incerca sa schimbe subiectul, poate initial ca imi zicea chestii asa de gen, „uite o vrabiuta si poate vedem acum si o veverita, asa ca in Alba ca
    Zapada”…si la un moment dat nu a mai avut inspiratie sa ma tot duca cu zaharelul si chiar tin minte ca a pufnit-o rasul si a zis ceva de gen, „hai sa-ti zic eu exact cum se fac copiii ca cine stie ce ti-or fi zis colegii la scoala, de tu nu te uiti dupa vrabiute asa cum iti zic eu, si tot zici de berze si de pinguini”…si chiar mi-a zis asa concret, si tin minte ca deoarece radea, initial nu am fost sigur daca incerca sa glumeasca si sa ma traga de picior, sau chiar imi transmitea informatii riguroase ! Insa ulterior am verificat dintr-o sursa sigura, un manual de educatie sexuala pt copii (plasat strategic de mama si tata) pe raftul de jos al bibliotecii, acolo langa Povestea Califului Barza si Povestea lui Muc cel Mic, (pe cand Biblia si Biblia Hazlie erau pe raftul de deasupra, ceva mai sus, asteptand sa mai cresc), si pe la 8 ani cand m-am mai lamurit cu diagramele si cu schemele din acea carte (care initial ma facusera sa evit sa o citesc asa de amanuntit), am vazut ca bunica avusese dreptate si nu glumise absolut de loc !

    • Doresc sa completez in mod clarificator ca bunica mea paterna nu era cine stie ce mare intelectuala, de fapt fusese de meserie casnica toata viata si citea mai mult carti din astea de dragoste romantico-erotice din alea de gen cam exact cum pare a fi 50 Shades of Gray (desi poate nu chiar exact precis aia, dar oricum asa de genul ala cand apare unul de
      gen cam mare armasar initial cam infricosator insa ulterior imblanzit devenit motan de casa fata de alta persoana), si asculta muzica cu
      Dan Spataru si de tip romante de gen Pe langa
      plopii fara sot.

      • Si cum in RSR nici nu erau prea multe carti de genul ala erotico-romantic de fapt alea fusesera probabil de la strabunici din perioada aia de aur a literaturii interbelice ! Zau, avea niste carti din astea asa cu femei cam sexualizate pe coperta lor ! Si de fapt si cu cate un barbat asa cam sexualizat gen pirat cu camasa descheiata la piept pe langa ele !

  2. Desigur ca on topic, nici eu nu am stat sa ascult asa de atent ce sfaturi au incercat sa-mi dea parintii, nici macar alea legate de dragoste, daramite de alt gen, dupa ce am devenit asa mai adolescent. Plus stiu ca si mama si tata au avut mereu dreptate de cate ori imi dadeau un sfat, pt ca si acum asa la nivel aproape cotidian am eu asa cate o revelatie de gen, „aoleu, mie asta parca mi-a zis-o tata sau mama cand aveam 12 ani plus inca de vreo minim 2 ori de atunci, si pe la 16 ani si la 20, si ce pacat ca nu am fost mai atent ca uite acum as fi stiut ce sa fac”, etc.

  3. In cazul meu as putea zice ca am si 2 unchi care mereu au avut dreptate in sfaturile lor fata de mine, numai matusile au mai zbarcit-o de cateva ori, desi nu mereu, si ele au avut dreptate in proportie de peste 67 %. Cat despre bunici, zau, bunicii mie mi-au transmis informatii solide (nu numai verbale dar si asa ca role model de comportament in diverse situatii), mai valoroase chiar decat sfaturi…e
    ca si cum mi-ar fi dat direct un GPS plus si o harta de hartie, in caz ca pierd semnalul de la satelit, fata de un sfat, care e gen de ca spui cuiva verbal, „mergi inainte si la a 2a o iei la dreapta/la stanga si pe urma pe sub pod/peste pod si pe trepte in sus/in jos”

  4. frumos articol, eu-s abia la jumatea lui 50 si deja ma simt batran 😀 Parca as fi trait 50, nu 25…. Parintii intotdeuana trebuie cinstiti

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close